Romchim Protect face „agricultură inteligentă” în Bacău

Ediția a cincea a simpozionului internațional „Soluții științifice inovatoare pentru agricultură”, organizat timp de două zile de societatea Romchim Protect în fieful legumicultorilor din România, localitatea Matca din județul Galați, dar și în orașul ei de baștină, Bacău, a readus în atenția agricultorilor noile produse destinate mai ales unei agriculturi sănătoase, numită frecvent ecologică.

La eveniment au participat specialiști din domeniu, reprezentanți ai unor firme din agricultura și mediul de cercetare sau academic din România, Ungaria, Ucraina, Republica Moldova, Belarus și Germania. Joi, 15 februarie, în ultima zi a simpozionului, i-am întâlnit la manifestare și pe cei mai cunoscuți agricultori din județul Bacău, unii parteneri de afaceri ai producătorului Romchim Protect, care în acest an a pus accentul pe noua sa gamă de produse speciale, gama de îngrășăminte chimice Agrisol, care stau acum alături de cunoscutul biostimulator agricol Asfac și nu numai.

Romchim a demonstrat încă o dată, în acest domeniu, valențele sale în domeniul cercetării agricole, în speță dedicate aportului pe care chimia neinvazivă o poate aduce obținerii unor producții mai mari, dar și mai sănătoase pentru beneficiarii direcți, consumatorii finali ai recoltelor.

„Anul trecut, la ediția a patra a simpozionului am adus în discuție un produs pentru nutriția plantelor, un produs inteligent, care urma să apară pe piață în acest an. Avem acest produs acum, dar el trebuie omologat. Este un produs nou, inovativ. Care considerăm că va fi îngrășământul agricol al viitorului.”
Ioan Neculcea, managerul societății Romchim Protect

În Bacău, dezbaterile s-au concentrat pe calitățile acestui produs, un îngrășământ pe care producătorul l-a denumit generic „Agrisol”, dar care are mai multe variante de fabricație, cu tot atâtea caracteristici tehnice.

Agrisol este un produs perfect solubil, asimilat în totalitate de plante, calitate pe care Ioan Neculcea a demonstrat-o prin dizolvarea granulelor acestuia în apă chiar în fața participanților. În anumite proporții, amestecul nu devine lichid curgător, ci un fel de pastă care poate fi administrată în pământul în care cresc plantele, de unde fiecare își trage apoi apa necesară. Alte produse similare nu se dizolvă nicicum în apă, de unde și efectele negative pe terenurile cultivate cu plante, efecte de care se miră mereu agricultorii.
„Revoluție tehnologică în agricultură”, spun universitarii

Până la omologările dictate de preceptele legislative despre noul produs în toate variantele sale, a vorbit întâi unul dintre specialiștii băcăuani recunoscuți în domeniu, prof. univ. dr. Ioan Viorel Rați. Prezentarea sa a și fost intitulată, generic, „Revoluție tehnologică în domeniu”, pentru că a abordat segmentul științific căruia i se adresează noul produs al fabricantului din Bacău, adică „Agriculturii inteligente”. O denumire pretențioasă, dar căreia profesorul Rați i-a demonstrat valențele aferente produselor Agrisol. „Îngrășământul inteligent”, pe bază de polimeri- așa cum a fost numit chiar de producător -, a fost prezentat asistenței în manieră practică. „Inovația – a spus profesorul Ioan Rați-, ori vrem, ori nu vrem, tot intră în agricultură. Dacă noi nu o luăm în seamă, rămânem mai jos. Apar, de fapt, și unele amenințări, între care explozia demografică și asigurarea siguranței alimentare. Deci, noi suntem obligați să facem față. Cum? Prin agrotehnologie”.

citeste mai multe pe desteptarea.ro

Efectul tehnologiei ROMCHIM PROTECT în agricultură.

În anul 2017 au fost testați fertilizanții Romchim Protect la producerea răsadurilor de legume: tomate, pătlăgele vinete, ardei gras. Rezultatele obținute în ceea ce privește productivitatea și calitatea producției sunt semnificative pentru toate culturile legumicole.

S-a constatat că pe lângă calitatea producției și starea de sănătate a plantelor a fost mult mai bună la variantele unde s-au aplicat fertilizanții Romchim Protect.

Pe parcursul perioadei de vegetație s-a constatat că varianta tratată a avut un ritm de creștere mult mai rapid. În momentul în care plantele au ajuns la faza de înflorire, varianta tratată avea un plus de peste 30 cm înălțime.

S-a observat o creștere mult mai armonioasă la variantele fertilizate pentru toate speciile implicate în studiu.

La varianta tratată fructele au ajuns la maturitate cu 20 zile mai devreme. Fructele sunt mari, ferme, uniforme, maturate uniform în inflorescență și cu aspect comercial placut.

Fermieri!

Nu părăsiți aparatele de radio! Se transmit informații importante pentru agricultura românească.

Duminică, 26 noiembrie 2017, la Radio Antena Satelor, începând cu ora 9, în cadrul emisiunii „PASIUNEA MEA, AGRICULTURA”, domnul Ion Neculcea – fondatorul companiei ROMCHIM PROTECT Filipești din județul Bacău, va aduce la cunoștința fermierilor detalii despre îngrășămintele chimice AGRISOL NPK cu solubilitate 100% – fabricate în premieră în România. 
De asemenea veți putea afla și noutăți despre îngrășămintele chimice „INTELIGENTE”, care vor fi lansate în anul 2018.
ROMCHIM PROTECT- în pas cu vremea!

poti asculta live aici: http://www.antenasatelor.ro/

#asfac #agrisol #romchimprotect

Aspecte interesante despre biostimulatorul ASFAC BCO-4

Ştiaţi că…?
Biostimulatorul ASFAC BCO-4:
– Creşte rezistenţa plantelor la secetă, condiţii meteo extreme (stres provocat de temperaturi scăzute, umiditate excesivă şi diferenţe mari de temperatură);
– Se poate aplica în orice fază de vegetaţie, inclusiv în perioada de înflorire;
– Măreşte capacitatea de absorbţie a nutrienţilor administraţi la fertilizarea de bază, obţinându-se importante sporuri de producţie. #ASFAC