Patriot RP – drona ”made in Bacău” cu care fermierii pot face stropiri în câmp și își pot monitoriza culturile

O companie din Bacău a reușit să vină pe piață cu un aparat de zbor dedicat mai multor activități agricole, precum aplicarea fertilizanților sau a erbicidelor. Drona a fost denumită Patriot RP și poate fi completată și cu o cameră de luat vederi, ajutând astfel la monitorizarea culturilor.

drone

Produsul companiei din Bacău, aceeași care produce și fertilizantul ASFAC – BCO 4, a fost realizat în parteneriat cu o firmă din China și  a fost prezentat la o reuniune locală a fermierilor, unde a atras instant atenția tuturor celor prezenți.

asfac bco  4

Potrivit lui Ion Neculcea, inițiatorul proiectului, între noutățile tehnice de care dispune drona se numără „un sistem de pulverizare foarte fină, sub formă de ceață, deasupra culturilor și până la nivelul solului, fapt ce permite, concomitent cu o creare de curenți de aer care să ridice și agite plantele, eficiența lucrării și pe partea inferioară a frunzelor plantelor, nu numai deasupra lor”.

”Capacitatea ridicată de pulverizare pe terenurile cultivate este, prin cele șase duze având lungimi de 6 metri, de aproximativ un hectar pe minut. Patriot RP, dispunând de un sistem de stabilitate înaltă la punct fix, poate decola și ateriza vertical la punct fix, fiind lesne de folosit și pe terenuri accidentate ori având surplus de apă. Poate transporta, într-o ascensiune până la 200 de metri înălțime, un rezervor de 10 litri de pulverizat, având o autonomie de zbor de aproximativ 20 de minute, asigurată prin cele opt motoare de doi acumulatori reîncărcabili pe teren în aproximativ o jumătate de oră, de la generatoare de curent având un consum de 0,5 litri de motorină într-o oră. Dacă există acumulatori de rezervă, aceștia pot fi montați în doar un minut”, a spus Ion Neculcea.

drona bacau

Pentru un transport mai ușor în teren, chiar și cu autoturism obișnuit, Patriot RP, cu o greutate de 29 de kg, poate fi cu ușurință pliat, dimensiunile sale fiind reduse — 800x800x600 mm. Dozele de pulverizare pot fi de asemenea transportate ușor, conductele fiind pliabile.

Acest aparat de zbor poate fi utilizat și pe timp de noapte, mai ales în cazul asigurării pazei suprafețelor ce urmează a fi recoltate, având senzor de termoviziune și o cameră foto — video de înaltă definiție, inclusiv în infraroșu, cu stabilizator de imagine performant.

P1280895

Sursa articol: http://agrointel.ro/49755/patriot-rp-drona-made-in-bacau/

Sursa poze: doctoragro.eu

COMUNICAT DE PRESĂ – Romchim Protect SA

Romchim Protect vă invită să participați luni, 22 februarie, ora 10.30, la Hotel President, la întâlnirea pe care conducerea și specialiștii companiei o vor avea cu aproximtiv 80 de mari fermieri din zona Moldovei. Acțiunea vine în completarea Simpozionului “Soluții științifice Inovatoare în Agricultură”, desfășurat la Sărata-Monteoru, în perioada 1-3 februarie.

Scopul principal al acestei reuniuni este de a prezenta aparatul de zbor fără pilot pentru agricultură Patriot RP, marcă a companiei noastre. Astfel de UAV-uri vor crește semnificativ productivitatea în operațiuni importante, cum ar fi administrarea pesticidelor și fertilizanților foliari, monitorizarea și paza culturilor.

Prezența pe câmpuri a unui astfel de tip de aparat va fi o premieră pentru agricultura românească. Alte teme care vor fi prezentate de specialiștii noștri sunt legate de confirmarea unor performanțe obținute de biostimulatorul ASFAC BCO-4, conform unor studii efectuate de Universitatea Agricolă din Iași și de doi dintre cei mai importanți producători agricoli din România, Agrana și Insula Mare a Brăilei.

Ion Neculcea,

Președinte Romchim Protect S.A.

 

Zeci de fermieri din toată ţara s-au întâlnit la Monteoru

P1280444

Fermieri din toată țara, specialiști din agricultură, dar și reprezentanți ai unor instituții cu profil agricol au participat astăzi la cea de-a treia ediție a Simpozionului ”Soluții Științifice Inovatoare în Agricultură”. Evenimentul s-a desfășurat la Sărata Monteoru.  Cu această ocazie, fermierii au putut să-și expună direct problemele cu care de confruntă atât din cauza vremii, cât și a legislației în vigoare.
Fermierii au vorbit și despre piedicile pe care le întâlnesc atunci când accesează fonduri europene, dar și despre cât de greu le-a fost să obțină credite agricole. În final, participanţii au fost provocați de reporterul TV Buzău să-și imagineze cum va arată agricultura românească peste 10 ani. Interviul îl veți putea urmări la “Ora de Economie”, miercuri, 3 februarie, la ora 17:00, într-o emisiune realizată de Marilena Dinu.

Intregul articol si video, aici: http://www.tvbuzau.ro/actualitate/4021-zeci-de-fermieri-din-toata-tara-s-au-intalnit-la-monteoru-afla-ce-au-discutat.html

Toată emisiunea se poate vedea aici: http://www.tvbuzau.ro/media-gallery/1065-agricultora-prin-ochii-fermierilor.html

Sursa articol: tvbuzau.ro

Sursa foto: doctoragro.eu

Simpozionul a ținut 3 zile și a fost organizat de către Romchim Protect, producătorul biostimulatorului minune, ASFAC BCO-4.

 

P1280462

Simpozionul “Soluţii Ştiinţifice Inovatoare în Agricultură”, ediţia a IIIa – Comunicat de presă

Aproximativ 50 de mari fermieri din România participă la lucrările Simpozionului “Soluţii Ştiinţifice Inovatoare în Agricultură”, organizat de Romchim Protect SA Bacău în staţiunea Sărata-Monteoru (jud. Buzău).
Deschiderea evenimentului a făcut-o ing. Laurenţiu Baciu, preşedinte al LAPAR (Liga Asociaţilor de Producători Agricoli) România.

Laurentiu Baciu

A fost, de fapt, un apel la unitate între toţi cei implicaţi în domeniul agriculturii din România, fie că sunt fermieri, fie producători din ţară ai input-urilor pentru agricultură. “În actuala economie globalizată şi ţinând cont de concurenţa acerbă pe care o avem din Occident – fermierii de acolo fiind excelent dotaţi tehnic şi generos subvenţionaţi -, riscăm să ne pierdem afacerile şi pământurile”, avea să spună ing. Ion Neculcea, preşedintele Romchim Protect, după discursul lui Laurenţiu Baciu.

Romchim Protect
O cale sigură pentru a obţine producţii mai mari, cu costuri relative mai reduse, într-un cuvânt de a deveni mai eficienţi, este introducerea de către fermieri a unor noi tehnologii, prezentate la Simpozion.

Romchim Protect a prezentat tehnologiile pe care intenţionează să le pună în aplicare încă din 2016:

  • Introducerea în agricultură, în premieră pentru România, a aparatelor de zbor fără pilot marca Patriot RP (Romchim Protect) pentru:
    – administrarea pesticidelor şi fertilizatorilor foliari;
    – monitorizarea culturilor;
    – paza culturilor.
  • Ingrăşămintele solide personalizate (care pe baza unor analize prealabile ţin cont de fiecare teren şi tip de cultură);
  • Fertilizarea de bază pe bază de fungi;
  • De asemenea, au fost prezentate scheme de fertilizare cu produsele pe care le produce Romchim Protect sub patent propriu – ASFAC BCO-4, gama MESSIS, Embryo, Rerum.

Calităţile acestor invenţii româneşti de excepţie, de nivel mondial în ceea ce priveşte performanţele, au fost prezentate destul de amănunţit. Iniţial, Ion Neculcea a făcut scurte referiri la celelalte invenţii marca Romchim Protect, respectiv ignifuganţii şi degivranţii – produse utilizate de cele mai prestigioase instituţii administrative (Palatul Cotroceni), unităţi economice (Nuclearelectrica) şi aeroporturi (Otopeni, Băneasa, Timişoara, Constanţa, Iaşi etc.) din România.
Osvath Zoltan, cercetător din Ungaria, a prezentat un produs pe baza unei ciuperci – care combate fungii dăunători şi care, pe lângă reducerea utilizării pesticidelor, prezintă şi avantaje în privind fertilizarea de bază.

Osvath
Dan Goanţă (Phylaxia Bucureşti), medic veterinar, a prezentat ultimele produse şi tehnologii, privind combaterea rozătoarelor şi insectelor.

Dan Goanta
Cristian Tălmăcean (Tg. Mureş) a prezentat problematica finanţării europene pentru inovare în agricultură; s-a ţinut să se specifice că nu agricultorii trebuie să se ocupe nemijlocit de cercetare şi inovare, ci pot primi fonduri pentru angajarea unor instituţii specializate care să studieze şi să cerceteze pentru ei, pe diferite teme de pus în practică.

Cristian Talmacean
Prof. univ Cătălin Popescu (Fac. Ştiinţe Agricole Craiova) a prezentat problematica extrem de complexă a analizei solurilor (a atras atenţia asupra greşelilor frecvente care se fac în acest proces), inclusiv etapa prelevării probelor.

Catalin Popescu
S-a anunţat deja că ediţia a IV-a se va ţine la Tg. Mureş, pentru ca agricultorilor de acolo să le fie mai uşor să participe la eveniment.

asfac bco4

 

„Soluții științifice inovatoare pentru agricultură” – ediția a III-a

ROMCHIM PROTECT S.A. FILIPEȘTI organizează în zilele de 1,2,3 februarie 2016, simpozionul:

„SOLUTII STIINTIFICE INOVATOARE PENTRU AGRICULTURA” – editia a III-a

asfac bco4

Evenimentul va avea loc in statiunea Sarata Monteoru, Buzau, la hotel Cazino.

Temele de dezbatere:

* Fertilizarea culturilor si combaterea daunatorilor cu aparate de zbor fara pilot;
* Utilizarea, Lansarea si Implementarea pe piata a ingrasamintelor complexe adaptate tipului de sol si de culturi;
* Noi tehnologii de fertilizare si protectie a plantelor!
* Eficienta masurilor de dezinsectie si deratizare in agricultura si zootehnie.
* Finantarea inovarii in agricultura.

In cadrul acestui eveniment vor fi abordate probleme de actualitate din domeniul agriculturii si horticuluturii, cu scopul de a gasi cele mai bune solutii impreuna, pentru o dezvoltare durabila si un parteneriat de incredere.
Veti primi raspunsuri si solutii la problemele cu care va confruntati, de la specialisti din Romania, Ungaria si Belgia.

Cheltuielile cu masa si cazarea pentru toti invitatii sunt suportate de organizator.
*Intrarea se face doar pe baza de invitatie.

 

„Solutii stiintifice inovatoare pentru agricultura”, la al doilea an de succes

Fermieri din toata tara, specialisti din agricultura si reprezentanti ai unor institutii cu profil agricol au participat, weekend-ul trecut, la cea de-a doua editie a simpozionului „Solutii stiintifice inovatoare pentru agricultura”, organizat de cunoscuta firma bacauana Romchim Protect.

In prima faza, invitatii au avut oportunitatea de a vizita loturile demostrative de la Statiunea de cercetare din Secuieni, judetul Neamt, respectiv culturi de floarea soarelui si porumb pe care au fost aplicate produsele de stimulare bio obtinute la instalatiile firmei bacauane. Fermierii si cei interesati au facut cunostinta inclusiv cu noile produse de fertilizare ce vor fi lansate pe piata din România in anul 2016 de compania bacauana, dar si cu eficienta revolutionarului biostimulator ASFAC BCO-4 pe culturile de porumb si floarea-soarelui.

„Nu ne-am asteptat la asa de multi vizitatori. Fata de anul trecut, acum, au fost cel putin 500 de fermieri care ne-au vizitat platforma de cercetare de la Secuieni – Roman. E limpede ca, de la an la an, fermierii sunt tot mai interesati de produsele pentru nutritia plantelor pe care noi le fabricam. Vorbim de biostimulatori de crestere, de ingrasaminte foliare cu un aport cu microelemente cu destinatie pentru fiecare cultura in parte – zinc la porumb, bor la rapita, sfecla, floarea soarelui etc”, a declarat Ion Neculcea, managerul firmei Romchim Protect.

Totodata, participantilor le-au fost prezentate noile capacitati de productie de la fabrica de produse chimice speciale, investitie noua care a absorbit circa 20 de milioane de lei printr-un proiect de cercetare-inovare si care va urma sa functioneze full time peste foarte putin timp. Retinem, printre altele, ca la aceste capacitati se vor produce, in special, produse de protectie la foc (de ex. mortar ignifugant, solutii de ignifugare a lemnului sau a echipamentelor militare etc), dar si alte repere destinate industriei de aviatie. Totodata, la noua fabrica, dar si la vechile instalatii, se vor obtine si produse destinate agriculturii, respectiv ingrasaminte – biostimulatori, ingrasaminte complexe solide sau foliare cu specific pe fiecare cultura etc.

De retinut ca aceste produse nu vor trece prin filiere intermediare, ceea ce va garanta un pret foarte mic, de producator, amanunt apreciat de fermierii prezenti. Spre finalul evenimentului, reprezentantii locali ai Institutului National de Cercetare-Dezvoltare in Constructii si Economia Constructiilor – INCERC (devenit ulterior Institutul National de Cercetare-Dezvoltare in Constructii, Urbanism si Dezvoltare Teritoriala Durabila „URBAN-INCERC”) i-au oferit lui Ion Neculcea, proprietarului afacerii din Filipesti, o distinctie pentru numeroasele inventii si inovatii aduse pe piata româneasca de profil in ultimii 15 ani.

Mai mult, reprezentantii adminstratiei comunei Filipesti i-au acordat carismaticului afacerist bacauan si titlul de ceatean de onoare al localitatii, pentru imensa contributie adusa comunitatii locale, „pentru respectul pe care l-a avut fata de localitate”. „Din 2002, când a venit prima data la noi, managerul Iona Neculcea a transformat o ruina – locul unde cândva era o unitate de producere a amidonului – in ceea ce este azi. Nu a fost suficient, a pus umarul la dezvoltarea localitatii prin sponsorizari, crearea de noi locuri de munca, investitii de milioane de euro, etc. Pentru aceasta, alaturi de maestrul Radu Beligan care s-a nascut aici, la noi, ii oferim domnului Neculcea cea mai inalta distinctie, de ceatean de onoare”, a declarat Ioan Apostol, fost primar al Filipestiului timp de mai bine de trei decenii.

Intregul articol: http://www.desteptarea.ro/solutii-stiintifice-inovatoare-pentru-agricultura-la-al-doilea-an-de-succes/

Sursa articol: desteptarea.ro

„Soluții științifice inovatoare pentru agricultură” – ediția a IIa

ROMCHIM PROTECT S.A. FILIPEȘTI organizeaza in data de 19 iunie 2015, ora 10,00 simpozionul:

„SOLUTII STIINTIFICE INOVATOARE PENTRU AGRICULTURA” – editia a II-a

Evenimentul va avea loc in localitatea Filipesti, pe platforma de cercetare unde vor fi prezentate pe loturile experimentale eficienta biostimulatorului ASFAC BCO-4 pe cultura de porumb si floarea-soarelui.

In cadrul intalnirii vor fi prezentate ultimele noutati legate de fertilizarea culturilor agricole si avantajele utilizarii biostimulatorului ASFAC BCO-4 precum si inaugurarea noii fabrici ROMCHIM PROTECT SA.

Alaturi de oaspeti straini din Belgia si Republica Moldova si de reprezentantii autoritatilor din agricultura, au confirmat participarea peste 700 de fermieri din Moldova si din celelalte regiuni ale tarii, printre care-l amintim si pe Laurentiu Baciu, presedintele Ligii Asociatiilor Producatorilor Agricoli din România (LAPAR).
De asemenea si-au mai anuntat prezenta reprezentantii companiei BUSINESS FOUNDATION, avand o vasta experienta in accesarea fondurilor europene.

Fermierii vor avea posibilitatea sa obtina informatii despre noile produse de fertilizare ce vor fi lansate pe piata din România in anul 2016 de compania noastra, dar si detalii despre accesarea fondurilor europene si posibilitatea de cofinantare.
In plus, in cadrul acestui eveniment, se viziteaza si loturile experimentale de la statiunea de cercetare Secuieni, judetul Neamt, unde, pe platforma de cercetare, se va prezentata eficienta biostimulatorului ASFAC BCO-4 pe culturile de porumb si floarea-soarelui.

Dupa terminarea lucrarilor, participantii la eveniment se vor putea delecta cu mancaruri traditionale romanesti, gustoase si sanatoase.

asffacc

Cel mai mare labirint vegetal din ţară este construit la Bacău şi ar putea intra în Cartea Recordurilor în 2018

La Filipeşti, omul de afaceri băcăuan Ion Neculcea a realizat cel mai mare labirint verde din ţară, cu garduri din specia Thuja Plicata. Suprafaţa lui este în momentul de faţă de 16200 de metri pătraţi, iar traseul corect măsoară 11,2 kilometri. Până în 2018 labirintul se va extinde încât va fi cel mai mare din lume.

labirint filipesti

Comuna Filipeşti din judeţul Bacău ar putea deveni capitala „Marelui joc Atletic“, sport care presupune parcurgerea traseului corect prin labirint, în timpul cel mai bun. Graţie omului de afaceri Ion Neculcea, pasionat de mulţi ani de ideea realizării unui labirint, până în 2018, în localitatea băcăuană se vor pune bazele unui complex sportiv, menit să atragă turişti din toată lumea. Labirintul este extrem de dificil şi a fost realizat după ani de studiu. „Eu am lucrat la proiectul labirintului, la testarea lui pe calculator, pentru realizarea unui grad maxim de dificultate. În momentul de faţă este cel mai mare din ţară şi îmi propun ca până în 2018 să devină ca dimensiuni şi grad de dificulate, cel mai impozant din lume. Am o pepinieră mare de răşinoase Thuja Plicata, din care sunt luaţi arbuşti pentru a fi plantaţi în labirint“, a spus Ion Neculcea. Creşterea rapidă a gardului verde, care la maturitate va ajunge la trei metri, ţine de un biostimulator, care este pus ca îngrăşământ în pământul labirintului. Este vorba de ASFAC-BCO-4, inventat de un profesorul universitar ieşean Corneliu Oniscu. „Acest biostimulator, folosit în legumicultură, floricultură şi silvicultură are darul de a creşte productivitatea şi creşterea plantelor cu până la 30%. Tocmai de aceea, Thuja Plicata va ajunge la maturitate, în perfectă stare, mult mai repede“, a explicat  Neculcea.

Pentru a-şi vedea visul îndeplinit, Ion Neculcea este dispus să-şi mute şi fabrica de var lavabil, vopsele şi substante ignifuge în care a investit peste 2,5 milioane de euro. Chiar dacă nu a vrut să faca publice costurile cu manopera şi întreţinerea labirintului, din cei patru ani în care s-au plantat sute de mii de puieţi, omul de afaceri afirmă că îşi va concentra eforturile pentru desăvârşirea labirintului. „Marele joc atletic presupune o bună condiţie fizică, psihica iar câştigătorul este desemnat şi în funcţie de timpul în care rezolva ieşirea din labirint“, a mai spus Ioan Neculcea.

labirint

Citeste mai mult: adev.ro/ncpeoe

Inventie româneasca de succes mondial, produsa in Bacau

Fermieri din toata Moldova, dar si din restul tarii, s-au reunit, zilele trecute, la sediul din Filipesti al firmei Romchim Protect.

Intâlnirea a fost ocazionata de prezentarea rezultatelor obtinute in urma testarii unui produs revolutionar adresat agriculturii, biostimulatorul Asfac BCO – 4.

DSC_0187

 

Produsul, o noutate la nivel mondial (existând, de altfel, si un brevet de inventie pentru acesta) a fost lansat pe piata de profil in urma colaborarii dintre firma Romchim Protect din Bacau si un renumit cercetator in biotehnologie, profesorul universitar Cornelui Oniscu.

Evenimentul a beneficiat de prezenta a numerosi specialisti in agricultura care, de altfel, au si folosit acest produs, dar si de reprezentantii locali si zonali ai Eximbank, institutia bancara care a asigurat suportul de finantare, si ai companiei Business Foundation.

De altfel, o dovada imediata a calitatilor produsului le-a fost furnizata celor prezenti chiar lânga ei, si anume un prun aflat din curtea firmei producatoare. Pomul a fost stropit doar pe o jumatate de coroana, restul arborelui nefiind tratat cu nimic. Astfel, partea tratata cu biostimulatorul-minune abia se mai putea tine, fiind sustinuta de prajini inalte, pentru a nu se rupe din cauza greutatii fructelor, in vreme ce partea nestropita nu avea aproape niciun fruct.

„E de necrezut, dar toti fermierii care l-au utilizat sunt foarte multumiti de rezultatele obtinute in agricultura. Si asta in conditiile in care productia a crescut cu pâna la 35 la suta. Noutatea este ca poate fi utilizat la absolut orice tip de cultura, deci in toata agricultura, intrucât rolul acestui produs este de a creste continutul de clorofila A, dar mai ale a celei de tip B. Or, foarte putina lume cunoaste faptul ca ambele elemente din planta lucreaza in tandem, accelerând procesul de fotosinteza si ducând, astfel, la cresterea vigorii plantei”, a explicat Ion Neculce, administratorul firmei producatoare.

In plus, alti ciresi alaturati care, in niciun an, nu au dat deloc roade, desi erau plini de flori primavara, dupa ce au fost biostimulati cu ASFAC BCO – 40, au avut o productie de fructe extrem de bogata. Mai retinem ca o mare parte a finantarii producerii acestui biostimulator a fost asigurata de Eximbak. „Nu ne adresam doar exportatorilor, ci si companiilor care activeaza in servicii, in agricultura, in productie, adica acelor companii care creeaza locuri de munca si care pastreaza un anumit nivel economic al acestei tari”, a punctat Mirela Capcanaru, director Eximbank pe Regiunea Est.

A urmat o trecere in revista a rezultatelor obtinute pe platforma de cercetare a firmei, la cele doua loturi experimentale de porumb si floarea soarelui, unde cei prezenti au putut observa calitatile certe ale biostimulatorului românesc de exceptie.

„In mod normal, pasii si masurile pe care le-au adoptat cei implicati in acest proiect cred ca ii fac doar niste impatimiti, niste doritori de bun simt, de buna credinta si cu foarte multa responsabilitate. Am lucrat si eu in cercetare, dar trebuie sa va spun, cu un gust amar ca, in România, toti cei cu putere de decizie parca s-au intors cu spatele la cercetare, in vreme ce in lume, aceasta este finantata cu sume uriase”, a completat Eugen Popa, unul dintre marii producatori agricoli ai judetului, care a folosit cu succes acest produs revolutionar.

Restul articolului il puteti citi aici: http://www.desteptarea.ro/inventie-romaneasca-de-succes-mondial-produsa-in-bacau/

filipesti